Descriere

Descrierea comunei nalbant

Așezare

  Comuna Nalbant este amplasată la aproximativ 25 km de Tulcea, pe DN22A, drum care face legătura între Municipiile Bucureşti şi Tulcea dar si cu oraşele Macin si Hârşova. Teritoriul administrativ al comunei Nalbant se învecinează: la nord cu teritoriul administrativ al comunei Frecăţei, la vest cu teritoriul administrativ al comunei Luncaviţa şi al comunei Izvoarele, la sud cu teritoriul administrativ al comunei Slava Cercheza şi la est cu teritoriul administrativ al comunei M. Kogălniceanu şi al comunei M. Bravu. Sub aspectul structurii administrative Comuna Nalbant are 3 sate în componenţă: Nalbant – reşedinţa de comună, Nicolae Bălcescu şi Trestenic.

Comuna Nalbant

Comuna Nalbant a fost o zona de intersecţie a unor răscruci de drumuri semnificative facilitând legătura intre cetăţile greceşti si romane de la golful Halmyris si marile cetăţile de pe malul Dunării. In acest sens, pe teritoriul comunei se remarca următoarele situri arheologice semnificative: aşezări si necropole din diferite epoci si perioade istorice, un castru roman si ruinele unei fortificaţii romane, o necropola bizantina sau numeroase morminte turceşti.

Denumirea reşedinţei de comună, Nalbant, este de origine turca si înseamnă potcovar, pornind de la meseria primilor locuitori. Satul Nicolae Bălcescu, a fost menţionat pentru prima data la nivelul secolului XVII sub numele de Basichioi, iar satul Trestenic (Treselenik) apare pentru prima data la nivelul anului 1853, in documente turceşti, ca sat de colectare a orzului. În arealul localităţii Nalbant au fost scoase la lumină mărturii de locuire geto dacică din prima epocă a fierului (sec. IV-III î.Hr.), precum şi două aşezări din epoca romană şi o necropolă de tip Dridu, din perioada de formare a poporului român. Despre localitatea modernă, avem vagi informaţii că pe la 1735, mocanii şi cojanii veniţi din Moldova au găsit pe aceste locuri câteva familii turceşti, lângă care s-au stabilit. 

În dicţionarul lui Lahovari satul avea o populaţie de 512 români, 302 bulgari şi 30 de turci şi dispunea de o biserică (ridicată în 1881), cu un preot şi un cântăreţ şi respectiv o şcoală (din 1882). Pe lângă cele 200 de pluguri, în Nalbant funcţionau 4 mori de apă şi 4 de vânt, 3 fierari, 3 lemnari, un cizmar şi un tâmplar iar I. Ionescu de la Brad confirmă informaţia despre evenimentul din 1828, el incluzând Nalbantul pe lista satelor distruse de acel război, apărută în 1850. Se pare că repopularea s-a făcut destul de anevoie la început, dar tot mai viguros mai târziu, deoarece după 1877 se construia şcoala şi biserica iar în 1904 era menţionată o geamie cu imam, ceea ce presupune că etnicii turci nu au părăsit satul, ci s-au bejenit odată cu românii, revenind la vetrele lor afectate de război.

 Astăzi aproape toţi locuitorii sunt români. Satul Trestenic apare menţionat pe un defter din 1675, fiind locuit de turci, alături de care sunt menţionaţi şi români. A fost repopulat după războiul Crimeii, la fel ca şi după 1900. Conform declaraţiilor unor bătrâni ai satului (Ion Muhuleţ,Grigore Rahău), originari din Ardeal, citaţi de învăţătorul Al. Manolescu (preluat de D. Şandru), la venirea ardelenilor satul era destul de mic şi populat cu turci şi câţiva români. Pe la sfârşitul sec. XIX satul avea o populaţie amestecată, numărând 511 persoane. M. D. Ionescu consideră că numele satului este de origine turcă şi îl traduce prin întors sau întoarcere, crezând că turcii ar fi părăsit satul la un moment dat, după care au revenit aici, dându-i acest nume. După alte păreri, numele ar putea proveni şi de la cuvintele de origine slavă tri stena, care ar însemna trei pereţi. Profesorul M. Milian prezenta traducerea sub forma trei ziduri. Din păcate, nu putem explica în ce condiţii s-ar fi putut atribui acest nume, de vreme ce documentele nu menţionează prezenţa slavilor pe aceste locuri. Ne întemeiem ipoteza doar pe rezonanţa cuvântului şi pe faptul că şi în Serbia există un mic orăşel care poartă acelaşi nume, sau ceva cu rezonanţă foarte apropiată: Trstenik. Satul Nicolae Bălcescu (Başchioi, până în 1923; Principele Mihai, între 1923-1948) deşi a fost întemeiat de turci, a fost locuit predominant de românii şi bulgarii veniţi din Basarabia, ultimii între 1828-1830. Pe măsură ce au sosit noi valuri de bulgari, turcii au părăsit localitatea.

 În 1896 populaţia (1297 persoane) era eminamente bulgărească, după acest moment numărul bulgarilor scăzând, pe măsura venirii românilor din diverse provincii ale ţării. Prin 1900 era reşedinţa comunei care cuprindea şi satul Cineli (Iulia). Se pomeneşte de existenţa în zonă, pe valea Bac-Ceiş, a unui sat locuit de turci, care erau scutiţi de orice fel de dări, deoarece luptaseră împotriva creştinilor şi învinseseră. Acest sat a dispărut datorită migrării locuitorilor săi, în condiţii neelucidate. Cea mai cunoscută personalitate a satului este poeta, folclorista şi traducătoarea de etnie aromână Kira Iorgoveanu. Numele Başchioi este turcesc şi semnifică satul mare (baş = mare; chioi = sat). Gr. Dănescu crede că acest nume ar proveni de la Paşa Kioi (satul paşei), ipoteză nesprijinită de nici un fel de argument, dar preluată şi de Lahovari. Este greu de crezut că turcii şi-au pocit propriile cuvinte, la fel cum este greu de crezut că el ar fi fost reşedinţa unui paşă, sau chiar un alt demnitar turc, în condiţiile în care numărul turcilor a fost tot timpul scăzut în această localitate. Dimpotrivă, numărul mare de locuitori pe care satul l-a avut în sec. XIX ar fi putut impresiona pe turci, care l-au botezat Başchioi. 

Monumentul Eroilor din comuna Nalbant a fost înălţat în anul 2005, în amintirea eroilor din localitate, căzuţi în cele două războaie mondiale. Este situat în centrul comunei, în faţa Primăriei. Aşa cum rezultă din procesul verbal, încheiat în ziua de 15.03.2004, în adunarea generală a veteranilor de război din comuna Nalbant şi din Dispoziţia nr. 181/24.03.2004, monumentul s-a construit prin iniţiativa unui Comitet, format din: preşedinte – Chiscop Marin – primarul comunei, secretar – Constantinescu V. Ion; membri: Bodaproste I. Vasile, Marin V. Lascăr, Mocanu D. Tudor. Proiectul lucrării a fost realizat de arhitectul Stanciu Constantin, din satul Nicolae Bălcescu. Pentru ridicarea monumentului s-a cheltuit suma de 10.000 lei, adunată prin colectă publică. Terenul necesar construcţiei, cu suprafaţa de 80 m , a fost atribuit de Consiliul Local Nalbant, prin Hotărârea nr. 12 din 2004.

Prin utilizarea acestui site va exprimati acordul cu privire la politica noastra de cookie-uri.